La finele săptămânii trecute, mai precis sâmbătă, 20 iulie, când creştin-ortodocşii din ţară l-au celebrat pe Sfântul Prooroc Ilie, pe terenul de fotbal din comuna Bărbăteşti a avut loc cea de-a doua ediţie a Memorialului „Inu Bănacu”. Şi în 2013, la această competiţie au participat tot patru echipe. Astfel, în afara formaţiei AS Bărbăteşti, au mai fost prezente Măgura Slătioara, Forestierul Romani şi încă o formaţie din Bărbăteşti, alcătuită din old-boys, la care a evoluat şi primarul Constantin Bănacu. Potrivit informaţiilor furnizate de Ion Deaconu („Cocoş”), toate cele patru meciuri din cadrul Memorialului de la Bărbăteşti s-au desfăşurat pe durata a două reprize de câte 30 de minute fiecare şi au fost arbitrate de Claudiu Tomoiagă.
Măgura Slătioara a pierdut finala după ce a condus cu 2-0 şi a ratat un penalti
Turneul a fost câştigat chiar de jucătorii lui Ion Deaconu („Cocoş”) de la AS Bărbăteşti, care au dispus mai întâi, în semifinale, de „Old-Boys” Bărbăteşti, cu scorul de 4-2, iar în ultimul act de Măgura Slătioara. Finala competiţiei a fost şi cea mai interesantă: după 3-3 la finele timpului regulamentar de joc, s-au disputat două reprize de prelungiri de câte 5 minute fiecare, când cei din Bărbăteşti au izbutit să înscrie golul decisiv.
„Finala a fost extrem de disputată şi cu unele răsturnări de scor demne de marile meciuri din cupele europene. Cei din Slătioara au condus la un moment dat cu 2-0, dar totuşi n-au reuşit să-şi apropie victoria. Înainte de pauză, când conduceau cu 1-0, adversarii au ratat chiar şi un penalti, pe care portarul nostru Florin Opriţa l-a apărat miraculos. Consider că acela a cam fost momentul psihologic al partidei, oarecum şi psihologic. Ne-am revenit din pumni, am egalat şi am întors soarta partidei în favoarea noastră, obţinând victoria în prelungiri”, a precizat Ion Deaconu.
În finală, cele patru reuşite ale învingătorilor au purtat semnătura jucătorilor Gheorghe Nicolaescu (2), Constantin Papa şi Ion Anghel, ultimul fiind autorul golului decisiv din prelungiri.
Toate cele patru echipe au fost invitate şi la o pomană în cinstea fotbalistului
La final, organizatorul Memorialului de la Bărbăteşti, în speţă Dumitru Bănacu (fratele primarului Constantin Bănacu şi tatăl lui Florin „Inu” Bănacu, care a trecut în nefiinţă în urmă cu patru ani, într-un tragic accident rutier), a oferit echipelor participante premiile de rigoare. Astfel, locul 1 a fost recompensat cu o cupă, un set complet de echipament sportiv, medalii şi o diplomă, locului 2 i-au revenit o cupă, o minge şi medalii, în timp ce echipele clasate pe 3 şi 4 au intrat în posesia câte unei cupe şi a unei mingi.
În plus, componenţii tuturor celor patru echipe participante au fost invitaţi şi la o pomană, în cinstea tânărului fotbalist din Bărbăteşti.
Al doilea succes consecutiv pentru echipa lui Ion Deaconu („Cocoş”)
Succesul din acest an al celor de la AS Bărbăteşti survine celui obţinut în 2012, când a avut loc prima ediţie a Memorialului „Inu Bănacu”. Anul trecut, la această competiţie au participat tot patru echipe (AS Bărbăteşti, Ştiinţa Laloşu, AS Oteşani şi Forestierul Romani). Echipa lui Ion Deaconu („Cocoş”) şi-a adjudecat primul loc după ce a câştigat finala cu Ştiinţa Laloşu, cu scorul de 3-1. (N.C.)
Memorialul „Inu Bănacu” – Ediţia a II-a
Sâmbătă, 20 iulie:
• Semifinale:
AS Bărbăteşti – Old-Boys Bărbăteşti 4-2
Forestierul Romani – Măgura Slătioara 2-3
• Finala pentru locurile 3-4:
Forestierul Romani – Old-Boys Bărbăteşti 2-0
• Finala pentru locurile 1-2:
AS Băbăteşti – Măgura Slătioara 3-3
*) 4-3 după prelungiri