Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

AS Pietrari a început pregătirea de vară

$
0
0

* primul meci, la Memorialul „Dan Cârstoiu”, de la Costeşti

AS Pietrari a terminat sezonul trecut pe locul 6 în seria I a Ligii a V-a, unul onorant, dacă este să ţinem cont de ceea ce au apreciat mulţi oameni de fotbal din judeţ, că aceasta ar fi fost cea mai puternică serie din ultimul eşalon judeţean. Şi antrenorul acestei echipe, Tibi Preda, s-a declarat mulţumit de modul în care s-au comportat jucătorii săi. „Se putea mai mult în sezonul trecut. Au fost meciuri în care nu am înţeles cum am putut să pierdem. Noi am pus mingea jos, am jucat fotbal, iar alţii, cu mingi bubuite şi dintr-o jumătate de ocazie, au reuşit să câştige. Oricum, în condiţiile în care am jucat toate meciurile în deplasare, sunt foarte mulţumit de poziţia ocupată în clasament la final de campionat”, a spus Tibi Preda, cel care a sunat deja adunarea la AS Pietrari pentru reluarea pregătirilor. Reunirea lotului a avut loc sâmbătă, 6 iulie. Aceasta a fost prilejuită de invitaţia primarului de la Costeşti, Toma Peştereanu, de a participa la Memorialul „Dan Cârstoiu”. Minerul, echipa organizatoare, nu a pus la punct un turneu, ci doar un meci. Întâlnirea de pe terenul de lângă Mănăstirea Bistriţa, dintre Minerul Costeşti şi AS Pietrari s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au condus cu 2-0, însă pietrărenii au avut puterea de a reveni în joc. Au egalat, iar apoi au avut chiar şansa de a tranşa meciul în favoarea lor. Partida s-a terminat nedecis, nu a avut nimeni de pierdut, astfel că la final nu a existat supărare.

Jucătorii care vor să părăsească echipa o pot face doar achitând grila de transfer

În meciul de la Costeşti, Tibi Preda (cel care îndeplineşte mai multe funcţii la echipa pietrăreană, de la preşedinte, la delegat, antrenor şi chiar sponsor) nu s-a putut baza pe toţi jucătorii. O parte dintre aceştia au lipsit motivat, alţii probabil pentru că nu îşi mai doresc să continue alături de AS Pietrari. Între cei care au „dezertat” încă din ultimele etape ale campionatului trecut se numără fraţii Bogdan şi Cătălin Avanu, portarul Laurenţiu Deaconu, dar şi fundaşul central Marian Onea. Preda nu cunoaşte intenţiile acestora de viitor, însă presupune că ei nu mai vor să continue la AS Pietrari. Oricum ar fi, niciunul dintre jucători nu va primi „dezlegare” să plece la o altă echipă. „Nu pleacă nimeni de la echipă. Dacă sunt jucători care vor să plece, eu nu-mi voi da acordul de transfer. În aceste condiţii, o pot face doar achitând grila de transfer”, a anunţat Tibi Preda. Acesta a mai spus şi că va încerca să consolideze lotul. „Vizăm patru achiziţii. Avem nevoie de doi fundaşi, un mijlocaş şi un vârf. Unul dintre jucătorii pe care vrem să-i transferăm a jucat în amicalul de la Costeşti, însă nu pot spune despre cine este vorba până când nu voi reuşi să-l legitimez”, a mai spus preşedintele de la AS Pietrari. De asemenea, Preda a mai precizat că, până la reluarea campionatului, AS Pietrari va disputa mai multe meciuri amicale. Şi-a propus ca în fiecare week-end să joace măcar câte o partidă de verificare.

Tibi Preda, preşedinte AS Pietrari:
„Dacă nu vom putea juca acasă, din toamnă nu mai continui în Liga a V-a”

În ceea ce priveşte obiectivul pentru sezonul viitor, lucrurile sunt clare. „Vrem să terminăm deasupra liniei, adică pe unul dintre primele două locuri”, a spus Tibi Preda. Ţinta pietrărenilor este condiţionată, însă, de revenirea pe propriul teren. AS Pietrari nu a mai jucat acasă de trei ani, iar acest lucru s-a răsfrânt, clar, şi asupra rezultatelor. Jucătorii şi oficialii formaţiei AS Pietrari au promisiunea oficialităţilor că în această vară se va putea intra pe noul stadion din comună, ridicat pe amplasamentul celui vechi. „A fost greu să jucăm în exil, să nu avem sprijinul suporterilor. În ultimii trei ani am jucat pe terenurile de la Bărbăteşti, Buneşti şi Mihăeşti. Din toamnă, ar trebui să revenim acasă. Aşa ni s-a promis, că vor fi rezolvate toate problemele şi stadionul va fi inaugurat. Dacă nu se va întâmpla acest lucru şi nu vom putea juca la Pietrari, din toamnă eu nu mai continui la Liga a V-a. Mă retrag, pentru că eforturile făcute ar fi din nou în zadar. Nu ar avea nici un sens să ne mai chinuim degeaba”, a declarat Tibi Preda. (S.S.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550