Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Echipa Rapid Stoeneşti s-a retras din campionat

$
0
0

dumbrava stoenesti* primarul Gheorghe Dumbravă a luat această decizie din cauza faptului că lotul de jucători era foarte subţire din punct de vedere numeric şi valoric

Rapid Stoeneşti s-a retras din campionat, iar primarul Gheorghe Dumbravă a afirmat că motivul care l-a determinat să ia această decizie a fost legat de lipsa unui lot bun pentru Liga a V-a. În aceste condiţii, în loc ca echipa sa să fie „ciuca bătăilor” şi să facă de râs numele localităţii, alesul local a preferat să nu o mai înscrie în competiţie. „Tot ceea ce a depins de mine a fost OK, în sensul că am amenajat cât mai bine baza sportivă, în aşa fel încât să poată să joace acolo echipa comunei. În schimb, nu la fel de bine au stat lucrurile la nivelul lotului.

În acest sens, am avut mai multe discuţii cu antrenorul Mihai Ciobanu, să încercăm să găsim cât mai mulţi jucători pentru a evolua în campionat. Am propus să aducem vreo 2-3 şi de la Buneşti, unde s-a spart o echipă, Viitorul, dar nu am reuşit. Am aşteptat cu mare tristeţe startul sezonului, pentru că ştiam că sâmbăta trecută, când trebuia să jucăm în prima etapă, nu vom avea nici măcar 11 jucători să băgăm în teren, deoarece majoritatea componenţilor noştri sunt plecaţi la muncă în străinătate. La un moment dat, am zis că sunt mulţumit să avem măcar 11 la dispoziţie, fără a ne interesa rezultatele, dar să evoluăm totuşi în campionat. I-am şi cerut asta antrenorului Mihai Ciobanu, să strângă 10-11 copii, doar-doar să facem o echipă, dar timpul a fost prea scurt şi nu mai puteam să dăm din colţ în colţ. De chestia asta, de a căuta jucători, chiar nu mă puteam ocupa tot eu, pentru că nu-mi permite timpul. Am atâtea lucruri de făcut pentru localitate, încât mi-era imposibil! Iar dacă nu ai echipă, să te duci peste tot şi să încasezi câte o duzină de goluri, să fii ciuca bătăilor şi să te faci de râs, chiar nu prea e convenabil!”, a spus Dumbravă.
Primarul din Sroeneşti a afirmat că nu l-au speriat în niciun caz nici seria de 17 echipe, cu 34 de etape, şi nici deplasările foarte lungi pe care rapidiştii ar fi trebuit să le parcurgă în acest sezon. „Nu asta era problema, puteam să ajungem oriunde în judeţ în cel mult două ore cu un microbuz. Le-am oferit mereu condiţii fotbaliştilor din acest punct de vedere. În fond, acum nu mai e ca pe vremuri, când plecam la meciuri în remorca unui tractor, chiar şi la distanţe de peste 100 de kilometri, până la Bălceşti sau Laloşu”, a conchis Gheorghe Dumbravă. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Trending Articles