Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Trupa pregătită de Ion Deaconu a încheiat campionatul cu o victorie

$
0
0

AS BarbatestiAS BĂRBĂTEŞTI – AS OTĂSĂU 5-3

Duminica trecută, AS Bărbăteşti a reuşit să se impună la pas, în ultima partidă din acest sezon. Astfel, „cocoşii” lui Ion Deaconu au triumfat, pe teren propriu, în faţa echipei AS Oteşani, cu scorul de 5-3 (după 2-2, la pauză), prin golurile marcate de Ionuţ Anghel (2), Ionuţ Chircă (2) şi Gheorghe Nicolaescu. „Pot să zic că a fost un meci foarte strâns, în ciuda diferenţei de două goluri de la final. Am fost conduşi cu 2-0 şi am tras din greu să revenim în joc, dar am avut puterea să întoarcem rezultatul. Din păcate, câţiva jucători de bază ne-au lipsit, de aceea mă aşteptam să avem probleme grave, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine”, a declarat antrenorul echipei din Bărbăteşti, Ion Deaconu.

Doar locul 2 pentru foştii campioni de anul trecut

În urma acestei victorii, formaţia din comuna administrată de primarul Constantin Bănacu a terminat sezonul pe locul 2 în Seria a II-a, cu 54 de puncte în cont, cu trei în plus faţă de principala rivală, Sportul Genuneni, care a pierdut, duminica trecută, partida cu Măgura Slătioara, din deplasare. „Chiar şi dacă am fi terminat la egalitate de puncte cu cei de la Sportul Genuneni, aveam rezultate directe mai bune şi eram, de asemenea, pe 2. Cum se cunoaşte, am încheiat la egalitate meciul de pe terenul lor, iar apoi i-am bătut acasă. Cred că ei se gândeau că ne vor întrece dacă vor învinge în această ultimă etapă, la Slătioara, iar noi ne-am fi împiedicat, pe teren propriu, cu AS Oteşani!”, a adăugat Ion Deaconu.
Pentru AS Bărbăteşti, locul ocupat anul acesta este inferior celui din sezonul trecut, când „cocoşii” au câştigat una dintre seriile de play-off ale Ligii a V-a. (N.C.)

„Cocoşii” au intrat în vacanţă, după cheful de final de sezon

La finele meciului de duminica trecută, fotbaliştii de la AS Bărbăteşti au petrecut şi la cheful de final de sezon. „Cocoşii” s-au delectat cu câte o friptură, dar şi cu băuturi alese. „Am luat decizia de a avea acum banchetul, deoarece le vom da liber jucătorilor o lună, să poată fiecare să meargă în vacanţă. Oricum, au pierdut o groază de timp, în fiecare duminică, să vină la fotbal, de aceea cred că nu mai avea rost să ne mai strângem încă o dată, peste o săptămână. Ne vom reuni abia pe 25 iulie, cu prilejul ediţiei din acest an a Memorialului «Inu Bănacu», care sperăm să aibă loc pe noul stadion din Bărbăteşti”, a încheiat Ion Deaconu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550