Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Mihai Ciobanu a taxat prestaţia arbitrului Marian Truţă

$
0
0

Ciobanu_Mihai• după meciul de la Stroeşti, antrenorul govorean a acuzat că un jucător de-al său a fost eliminat degeaba de pe teren, iar în plus echipa sa ar fi trebuit să mai beneficieze de încă un penalti

Antrenorul echipei Rapid Stoeneşti, Mihai Ciobanu, a spus că eşecul de la Stroeşti a fost cauzat atât de absenţele importante din tabăra sa, cât şi de prestaţia slabă a arbitrului de centru, Marian Truţă. „Din păcate, ne-am dus fix cu 11 jucători la Stroeşti, fără un portar de meserie. Astfel, între buturi am trimis un jucător de câmp, care nu avea experienţă. Pe deasupra, am avut parte şi de un arbitraj foarte prost, şi nu glumesc deloc când spun acest lucru. Nu sunt deloc omul care să conteste arbitrajul, dar de această dată trebuie s-o spun. E drept că am avut şi noi ghinion, deoarece, după 0-2 la pauză, am ratat şi un penalti, prin Vasile Ionescu, care a tras pe lângă poartă. Probabil că altfel ar fi decurs meciul dacă am fi înscris atunci. Altfel însă, ne-au fost eliminaţi doi jucători şi am terminat meciul doar în 9, iar deznodământul, în aceste condiţii, nu putea fi altul”, a spus Ciobanu.

„Sunt curios ce notă a primit centralul din partea observatorului Dan Preoţescu”

Comentând cele două cartonaşe roşii încasate de jucătorii săi, la scorul de 3-0, antrenorul govorean al echipei din Stoeneşti ne-a precizat: „Tânărul Mădălin Mija (în vârstă de doar 17 ani) a fost eliminat după ce ar fi comis un 11 metri, absolut imaginar însă. Elevul meu a făcut o deposedare prin alunecare în suprafaţa de pedeapsă, a atins mingea, care a rămas la el, iar când s-a ridicat să pornească spre terenul advers, Truşcă a indicat punctul cu var şi l-a eliminat. Cel de-al doilea roşu l-a încasat Ovidiu Răbuga, pentru cumul de galbene. Cu toate acestea, pe final, tot am reuşit să înscriem şi noi o dată. Pe de altă parte, trebuia să mai beneficiem de un penalti, vizibil şi din avion, când goal-keeper-ul lor l-a cosit pur şi simplu pe Gabriel Mateescu, în careul de 6 metri, dar centralul nu a dictat nimic, deşi jucătorul meu i-a arătat piciorul cu pielea zdrelită şi sângele care curgea din rană. Atunci, l-am întrebat şi pe tuşier de ce nu i-a semnalizat centralului infracţiunea, dar acesta nu a avut nicio reacţie. Penaltiul nostru a fost infinit mai clar decât al lor, nu există dubiu. Din păcate, Marian Truşcă este arbitrul care la meciul nostru cu Unirea II Tomşani ne-a mutat o infracţiune din afara suprafeţei de pedeapsă în interior şi a acordat astfel penalti pentru adversari. Tocmai de aceea, în zilele următoare, vreau să aflu ce a scris în raportul de joc observatorul Dan Preoţescu, deoarece sunt curios ce notă a primit Truşcă pentru prestaţia lui de la Stroeşti”, a subliniat Mihai Ciobanu.  (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550