SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII
Pe data de 28 februarie, delegaţii care vor fi prezenţi la Adunarea Generală a AJF Vâlcea vor fi chestionaţi în privinţa alegerii unui nou sistem competiţional pentru Ligile a IV-a şi a V-a. Părerile sunt împărţite în acest moment în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al eşalonului de elită, oficialii oscilând între un campionat cu două serii şi o divizie unică de 18 echipe.
Profesorul Gheorghe Popescu, din Zătreni, care a urmărit atent, de-a lungul anilor, cum a decurs activitatea în fotbalul judeţean (acesta fiind şi un cititor fidel al ziarului ARENA VÂLCEANĂ), ne-a trimis la redacţie o scrisoare în care ne-a prezentat propriul punct de vedere legat de modul cum ar trebui organizate campionatele locale. În opinia acestuia, ar fi oportun pentru a se adopta (măcar de probă), un sistem cu trei divizii valorice.
Vă prezentăm în continuare scrisoarea profesorului Gheorghe Popescu, dar şi o schemă orientativă a modului cum ar trebui să fie împărţite echipele angrenate în campionatele AJF, care ţine cont de configuraţia clasamentelor din iarnă.
„E obligatorie o creştere valorică, deoarece de câţiva ani nu a mai promovat nicio echipă în Liga a III-a”
„Având în vedere viitoarele măsuri pe care Federaţia Română de Fotbal preconizează să le ia la nivel naţional (pentru întrecerile pe care le organizează), consider că şi în Vâlcea se simte tot mai mult nevoia de îmbunătăţire a sistemului de organizare al campionatelor judeţene. De aceea, în preajma Adunării Generale a AJF Vâlcea, ce va avea loc sâmbătă, 28 februarie, ca unul care a slujit pentru mulţi ani fotbalul judeţean, vreau să prezint (prin intermediul presei), o schemă orientativă, astfel încât delegaţii echipelor să o cunoască, iar dacă sunt de acord cu aceasta să o şi voteze. Când m-am gândit la această organizare a campionatelor, am ţinut cont de faptul că e nevoie obligatoriu de o creştere valorică, din moment ce, de ani buni, din Liga a IV-a nu a mai promovat nicio echipă în Liga a III-a. Este evident că prin cele două serii de Liga a IV-a, pur şi simplu valoarea campionatului a slăbit foarte mult. De aceea, între primele şapte echipe clasate în cele două serii şi cele din subsolul clasamentului, se observă o diferenţă foarte mare de la ora actuală. De altfel, în timpul campionatului, s-au înregistrat scoruri foarte mari (de maidan), anormale pentru o ligă de elită (de genul 19-0 etc).
„Printr-o structurare pe trei divizii, toate echipele din judeţ vor fi grupate mai exact după valoarea lor”
Noutatea vine de la faptul că, pentru ca echipele de la locul 7 în jos din Liga a IV-a să nu fie prejudiciate valoric, am alcătuit un eşalon intermediar între Ligile a IV-a şi a V-a, cu două serii de câte 12 formaţii. Pentru a completa numărul de combatante din eşalonul de mijloc, am adăugat şi primele trei clasate în fiecare serie a Ligii a V-a, în acest moment. Eşalonul ar trebui să fie un fel de anticameră între cele două ligi existente actualmente în judeţul nostru, în care se vor putea creşte fără probleme mulţi fotbalişti tineri şi talentaţi. Prin această restructurare, am urmărit ca toate echipele din judeţul nostru să fie grupate cât mai exact după valoarea lor. Astfel, consider că fotbalul din judeţul Vâlcea va creşte considerabil din punct de vedere valoric în următorii ani, iar fiecare echipă îşi va ocupa locul în conformitate cu forţa sa financiară.
Pe de altă parte, într-un asemenea sistem, se poate avea bineînţeles în vedere şi faptul ca baremurile pentru arbitri şi observatori la cele trei categorii să difere, astfel încât echipele să aspire să evolueze acolo unde le permite bugetul. Sper că deegaţii prezenţi la Adunarea Generală din 28 februarie vor înţelege mai bine că e nevoie fotbalul de amatori are nevoie de un viitor, practic de o resetare”.
• Prof. Gheorghe POPESCU
Schema orientativă a sistemului cu trei divizii valorice propus de profesorul Gheorghe Popescu
• Liga a IV-a (14 echipe)
Flacăra Horezu
Stejarul 2009 Vlădeşti
Minerul Ocnele Mari
CSM II Rm. Vâlcea
Cozia Călimăneşti
AS Mihăeşti
Viitorul Dăeşti
CS Şirineasa
FC Băbeni
CS Mădulari
Unirea Tomşani
Unirea Drăgăşani
Experti 2000 Popeşti
Viitorul Valea Mare
• Liga a V-a (două serii de câte 12 echipe)
Seria Nord
Hidro Rm. Vâlcea
Posada Perişani
Foresta Malaia
Viitorul 2012 Budeşti
Chimia 2012 Rm. Vâlcea
AS Pietrari
Lotru Brezoi
Minerul Costeşti
AS Băile Olăneşti
Căpşunarii Buneşti
FC Păuşeşti Otăsău
Păstorul Vaideeni
Seria Sud
Topologul Galicea
CSC Orleşti
CS Creţeni
Zorile Scundu
Oltul Ioneşti
Cavalerul Trac Cernişoara
Victoria Frânceşti
Rapid Stoeneşti
Ştiinţa Grădiştea
Unirea Laloşu
ALX Port Vale Mateeşti
Oltul Drăgoeşti
• Liga a VI-a (trei serii de câte 10 echipe)
Seria I
Utd Drăgăşani
Rapid Voiceşti
Alma Lex Drăgăşani
FC Băbeni II
Viitorul Păuşeşti Măglaşi
CS Guşoeni
Luceafărul Pesceana
Şoimii Glăvile
Oltul Dăeşti
AS Căzăneşti
Seria a II-a
Sportul Genuneni
AS Bărbăteşti
Unirea II Tomşani
Olttisa Oteşani
AS Oteşani
Măgura Slătioara
Viitorul Buneţti
Forestierul Romani
Montana Izv. Rece
Prim Stroeşti
Seria a III-a
Olteţul Zătreni
Olteţul 2014 Bălceşti
Inter Lăpuşata
Cerna Copăceni
Progresul Berbeşti
Olteţul Alunu
CS Şuşani
Ştiinţa Laloşu
Damila Măciuca
FC Saldi Cernişoara
P.S.: Schema este doar orientativă, aşa că modul de împărţire a echipelor din Ligile a V-a şi a VI-a pe serii poate fi diferit, în funcţie de distanţe kilometrice dintre localităţi.