Mihai Ciobanu s-a înţeles cu primarul Gheorghe Dumbravă şi îşi va continua munca de antrenor la Rapid Stoeneşti. Tehnicianul govorean ne-a precizat că echipa se va reuni pentru prima oară în acest an abia duminică, 8 februarie, însă nu a exclus posibilitatea unei adunări de urgenţă pentru joi, 5 februarie, când ar putea fi programat un amical de gală cu formaţia doljeană ACS Viitorul Municipal Craiova (care ocupă locul 13 în Seria a IV-a din Liga a III-a). În această perioadă, echipa din Bănie se va afla în cantonament la Govora pentru câteva zile şi îşi doreşte un sparring-partner pentru un joc de pregătire. „Trupa din Dolj va efectua un stagiu de pregătire în staţiune şi vrem să profităm de acest lucru pentru a disputa un meci amical. Duelul ar trebui să aibă loc chiar pe stadionul din Govora, iar în acest sens avem deja o promisiune din partea primarului Mihai Mateescu că vom fi lăsaţi să jucăm acolo. Chiar dacă există acceptul edilului, nu se ştie însă efectiv dacă vom şi putea să intrăm pe teren, deoarece gazonul nu se prezintă în condiţii prea bune după ploile căzute în ultima perioadă”, a menţionat Mihai Ciobanu.
Rapidiştii din comuna primarului Gheorghe Dumbravă vor juca temporar la Băile Govora
Cu prilejul posibilului amical cu ACS Viitorul Municipal Craiova, rapidiştii din Stoeneşti vor face şi prima cunoştinţă cu stadionul din Govora, unde echipa din comuna primarului Gheorghe Dumbravă ar urma să-şi dispute meciurile de pe teren propriu în returul Ligii a V-a. Motivul? Vechea bază sportivă din Stoeneşti nu mai este funcţională, din moment ce acolo va fi amplasată staţia de epurare din proiectul ce vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare în comună. În aceste condiţii, până ce autorităţile locale vor amenaja un alt stadion, rapidiştii vor fi nevoiţi să joace în „exil”. Antrenorul Mihai Ciobanu ne-a spus că prima opţiune va fi stadionul din Govora, pentru care a obţinut deja acordul primarului Mihai Mateescu.
După reunirea de duminică, 8 februarie, Mihai Ciobanu vrea să-i pregătească pe elevii săi cel puţin o dată pe săptămână, joia după-amiaza, pentru ca în fiecare week-end să aibă loc câte un meci amical. „Mi-am propus să disputăm mai multe jocuri de pregătire, ca să fim în formă maximă la reluarea campionatului. Consider că aşa putem să progresăm valoric, nu doar prin antrenamente. Este evident că în meciurile amicale poţi să-ţi dai seama exact cum să aşezi echipa cât mai bine în teren”, a subliniat Mihai Ciobanu. (N.C.)