AS OTEŞANI – AS BĂRBĂTEŞTI 2-2
După ce a remizat în derbiul cu FC Păuşeşti Otăsău (2-2), fosta lideră a Seriei a II-a de la „Onoare”, AS Bărbăteşti, a obţinut un rezultat identic şi în partida de la finele săptămânii trecute. Duminică, 30 noiembrie, elevii lui Ion Deaconu au terminat la egalitate meciul pe care l-au susţinut în deplasare la AS Oteşani (2-2, după 1-1, la pauză). Pentru echipa din comuna primarului Constantin Bănacu au punctat Ion Chirca şi Cătălin Păunescu. Pentru AS Bărbăteşti, aceasta a fost cea de-a treia remiză consecutivă în campionat. „Am condus cu 1-0 şi 2-1, dar am fost egalaţi de fiecare dată. Însă, dacă e să ţinem cont de ocaziile pe care le-am avut, se poate spune că am pierdut două puncte în această deplasare. Am avut nenumărate şanse de a înscrie, dar pur şi simplu mingea nu a prea vrut să intre în poartă. Ce pot să fac eu în această situaţie, dacă jucătorii n-au inspiraţie?”, s-a întrebat, supărat, Ion Deaconu, preşedintele-antrenor al echipei din Bărbăteşti.
În altă ordine de idei, oficialul de la AS Bărbăteşti a menţionat că AJF Vâlcea ar trebui să nu mai întârzie startul sezonului, vara, deoarece frigul „nu prea face deloc casă bună” cu fotbalul. „Cei de la AJF nu trebuiau să împingă campionatul până în luna decembrie. Din păcate, nu s-a jucat deloc în august, când era frumos afară, dar se joacă fără probleme în noiembrie, pe o vreme câinoasă şi pe terenuri proaste”, a subliniat Deaconu. (N.C.)