Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Florin Dinucu, antrenor-jucător Rapid Voiceşti: „Echipele care folosesc jucători substituiţi ar trebui să fie penalizate şi cu puncte”

$
0
0

Florin Dinucu a salutat faptul că, pe viitor, oficialii AJF vor verifica în judeţele limitrofe dacă sunt fotbalişti în Vâlcea care evoluează pe fals (cu dublă legitimare) pentru anumite formaţii din Ligii a IV-a şi a V-a. Antrenorul-jucător al echipei Rapid Voiceşti spune că aceasta a fost ideea lui încă din urmă cu patru ani şi că s-a aplicat pentru o scurtă perioadă de timp. „Eu am fost iniţiatorul acestei variante şi i-am propus-o preşedintelui Constantin Pintilie încă de acum patru ani. La vremea respectivă, după doar o jumătate de sezon, s-a renunţat însă la această variantă de a verifica în judeţele învecinate (Olt, Dolj, Argeş etc), dacă sunt jucători care au dublă legitimare. Acum am revenit asupra ideii, iar după ce am discutat cu şeful AJF am aflat că se va aplica din nou. Mă bucură acest lucru, iar mai mult decât atât, aş vrea ca verificările să înceapă imediat, la toate echipele, inclusiv pentru acei jucători care au evoluat până acum în actualul sezon”, a spus Dinucu.

Sancţiunile ar urma să crească în cazul în cazul unor recidive

Oficialul de la Rapid Voiceşti a ţinut să mai facă o propunere, care ar putea schimba doar în bine fotbalul judeţean. „Vreau ca de-acum încolo toate echipele care folosesc jucători substituiţi sau cu dublă legitimare, nu doar să piardă meciul la «masa verde», ci să fie şi depunctate. Prima oară, cu un punct, iar apoi din ce în ce mai mult (cu două, trei etc), în cazul unor recidive (noi substituiri), dacă acestea se întâmplă în acelaşi campionat. Cred că ar fi o variantă ideală pentru a asigura corectitudinea în fotbalul judeţean, mai ales că au fost şi cazuri când unele echipe au pierdut unul, două sau chiar mai multe meciuri în timpul unui sezon, din cauza faptului că au apelat în continuare la substituiri. Nu cunosc dacă măsura este statutară, dar sper că chiar dacă nu e, va fi aplicată totuşi, în urma unei decizii extraordinare a Comitetului Executiv al AJF”, a subliniat Dinucu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550