Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

„Chimiştii”, în cădere liberă

$
0
0

Chimia 2012 Rm. Vâlcea – Nova Turist Ocnele Mari 1-2

Chimia 2012 Rm. Vâlcea este într-o continuă scădere de formă, iar asta se vede în rezultatele înregistrate pe acest sfârşit de sezon. Echipa prezidată de fostul arbitru de Liga a III-a, Marian Joiţa, a picat şi mai mult în clasamentul Seriei I de la „Onoare”, cu toate că a ocupat prima poziţie timp de mai multe luni. În ultima etapă, „chimiştii” au pierdut cu scorul de 2-1 meciul disputat pe teren propriu, cu Nova Turist Ocnele Mari. Gazdele au deschis scorul în minutul 1, prin Liviu Bardac, dar au fost egalate în minutul 51, în timp ce Alin Păunescu a semnat victoria cu scorul de 2-1, 25 de minute mai târziu. „Echipa pe care o reprezint merge din ce în ce mai bine, iar asta se vede în rezultatele pe care le obţine. Sunt convins că, din sezonul viitor, ne vom putea bate la primele două locuri, dacă vom mai face două-trei achiziţii”, a spus Costică Dina, reprezentantul echipei Nova Turist Ocnele Mari. (L.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550