INTER LĂPUŞATA – AS MIHĂEŞTI 5-1
Lidera Seriei Est din play-off-ul Ligii a V-a, AS Mihăeşti, a suferit o înfrângere uluitoare în ultima etapă, în fieful uneia dintre echipele fără pretenţii. Duminică, 25 mai, Marinel Mazilu & Co. au fost înfrânţi fără drept de apel de Inter Lăpuşata, cu scorul de 5-1 (după 2-1 la pauză). Unicul gol al oaspeţilor a fost marcat de Marin Crangă, la scorul de 2-0. În repriza secundă, în loc să revină însă în joc, mihăeştenii au mai încasat alte trei goluri, şi astfel s-a scris istoria meciului.
La final, antrenorul-jucător al echipei din Mihăeşti a precizat că eşecul a fost cauzat, în special, de lipsa a cinci titulari. Este vorba de golgheterul Cosmin Văcaru şi de jucătorii de câmp Cătălin Stănică, Daniel Dogaru, Laurenţiu Popescu şi Florin Meliţoiu. Aceştia au absentat din pricina alegerilor euro-parlamentare de duminică, 25 mai. „Din păcate, lipsa celor cinci jucători de bază ne-a afectat jocul. Cosmin Văcaru lucrează la ISU şi n-a putut ajunge la meci, Cătălin Stănică şi Daniel Dogaru au stat la secţiile de vot de la Buleta, iar Laurenţiu Popescu la Cernişoara. Pe de altă parte, am mai avut şi doi jucători accidentaţi, Lucian Rizoiu şi Ion Ilinescu, pe care am fost nevoit însă să-i arunc în luptă chiar şi aşa, dar randamentul lor nu a fost cel scontat. Dacă am fi jucat pe teren propriu, probabil că am fi solicitat să jucăm sâmbătă acest meci, dar cum am evoluat în deplasare era nevoie ca în primul rând echipa gazdă să fie de acord”, a spus Marinel Mazilu, antrenorul-jucător de la AS Mihăeşti.
Marinel Mazilu, antrenor-jucător AS Mihăeşti:
„A fost un meci pe care chiar nu puteam să-l câştigăm; nu ne-a ieşit nimic, pe când adversarii au marcat din orice poziţie”
Pe de altă parte, referindu-se strict la joc, Mazilu a afirmat că doar ghinionul a făcut ca scorul să fie unul neverosimil. „A fost un meci pe care chiar nu puteam să-l câştigăm; nu ne-a ieşit nimic, pe când adversarii au marcat din orice poziţie. Am ratat ocazii cu carul! L-am făcut mare pe portarul lor sau am dat peste poartă şi pe lângă. Pur şi simplu mingea n-a vrut să intre în poartă! Ca o comparaţie, Inter Lăpuşata a avut până la pauză două şuturi pe spaţiul porţii şi a marcat de două ori, pe când noi am ratat vreo cinci-şase ocazii rarisime. În plus, şi portarul nostru, Ion Beldiman, a prins o zi total neinspirată, a greşit la câteva goluri, dar nu putem să dăm vina pe el pentru acest eşec. Mai ales că în trecut a avut câteva meciuri în care am câştigat datorită intervenţiilor sale. În minutul 60, am scos un fundaş şi am băgat un atacant, în încercarea de a egala, dar adversarii ne-au prins de două ori pe contraatac. Portarul nostru a dat pe lângă minge, iar ei au rămas cu poarta goală şi au înscris. Pe final, în tabăra noastră au apărut nervii şi frustrarea, dar aşa se întâmplă când nu-ţi iese nimic. Ne-am resemnat deja cu această înfrângere, trebuia să vină şi un asemenea moment. Până la urmă, se ştie că în fotbal nicio echipă nu poate fi invincibilă”, a concluzionat Marinel Mazilu. (N.C.)