ALX Port Vale Mateeşti – Unirea II Tomşani 3-1
• el a înscris un hat-trick, prin care a adus trei puncte echipei sale
ALX Port Vale Mateeşti a fost condusă cu 1-0 la pauză, de Unirea II Tomşani, chiar pe teren propriu. O schimbarea inspirată avea să schimbe însă soarta partidei. Introdus pe teren în repriză secundă, Bogdan Şurlin a făcut, cu siguranţă, cel mai bun joc al său din ultima perioadă. Acesta a înscris un hat-trick şi a adus trei puncte de aur „englezilor” (scorul final fiind 3-1 în favoarea lor). „Deşi a fost accidentat, Şurlin a prins o zi magică. Pe lângă cele trei goluri, el a mai ratat alte două ocazii mari, singur cu portarul. Ne-a trecut glonţul pe la cap. Trebuie să-i mulţumim cu vârf şi îndesat pentru faptul că ne-a salvat de la un posibil eşec”, ne-a spus Gabriel Alexie, oficial al echipei ALX Port Vale Mateeşti. (L.C.)