AS Pietrari – FC Băbeni II 4-3
FC Băbeni II a condus cu scorul de 3-1 în prima repriză a jocului disputat în comuna Bărbăteşti, cu echipa organizatoare, AS Pietrari. În partea secundă a disputei, trupa pregătită de Tiberiu Preda a reuşit însă să revină şi să câştige cu 4-3. Golurile formaţiei învingătoare au aparţinut lui Cosmin Vladu (două), Bogdan Şerbănescu şi Silviu Stoian. „Nu am avut emoţii decât în prima repriză, când ne-am văzut conduşi cu 3-1. Trebuie spus că am ratat foarte mult. Bogdan Avanu a ratat de patru ori, în postura de singur cu portarul. Şerbănescu a trecut şi el de două ori pe lângă situaţia de a înscrie”, a spus Tiberiu Preda, preşedinte AS Pietrari. (L.C.)