AS Pietrari s-a impus cu scorul de 3-0 în meciul disputat pe teren propriu, cu Căpşunarii Buneşti. Două dintre golurile viceliderei Seriei a II-a au fost semnat de „Dudu” Şerbănescu, iar Ilie Constantin a înscris un gol. Tibi Preda, antrenorul de la AS Pietrari, a acuzat jocul dur al adversarilor, care l-a înfuriat inclusiv pe primarul Nicolae Moraru. „Din cauza durităţilor celor de la Căpşunarii, am patru jucători incerţi pentru meciul următor. Este vorba de Drăgulescu, Şerbănescu, Ştefănescu şi Duţescu. Domnul primar i-a anunţat pe oficialii de la Căpşunarii că, pe viitor, se gândeşte serios să le interzică să-şi mai dispute meciurile de pe teren propriu pe stadionul nostru, pe motiv că au un comportament nesportiv. De exemplu, în primele minute de joc, arbitrul Silviu Mihăilă a fost alergat pe teren de finanţatorul căpşunarilor. Nu vrem să avem parte de astfel de incidente în localitatea noastră”, a spus Tibi Preda. (L.C.)
↧
AS Pietrari a plătit scump victoria cu Căpşunarii Buneşti. Primarul Nicolae Moraru „a luat foc”!!!
↧