Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

„Delegaţii din judeţ s-au «lăudat» degeaba că vor un alt sistem în Liga a V-a. La Adunarea Generală, niciunul dintre aceştia n-a avut curajul să propună schimbarea formulei de desfăşurare!”

$
0
0

* preşedintele echipei Victoria Fumureni, Florin Dinucu, este dezamăgit de atitudinea unor oficiali din fotbalul judeţean

Prezent la Adunarea Generală, preşedintele echipei Victoria Fumureni, Florin Dinucu, a rămas dezamăgit de atitudinea unora dintre delegaţii din judeţ, care au anunţat în ziarul ARENA VÂLCEANĂ că vor solicita schimbarea sistemului competiţional din Liga a V-a, dar care au tăcut mâlc la şedinţa de vinerea trecută. El a fost singurul care a încercat să propună revenirea la cel clasic, cu trei serii regionale, dar a fost însă prea târziu: Pintilie anunţase deja că delegaţii pot merge la „potol” şi nimeni nu l-a mai ascultat. Oficialul de la Victoria Fumureni a mai afirmat că dacă ar fi ştiut ce talmeş-balmeş va ieşi, nici nu ar mai fi participat la întrunirea de la Sala Traian. „Sunt nemulţumit de cei care au susţinut sus şi tare prin ziar că sistemul de la Liga a V-a nu e bun, dar care la Adunarea Generală a AJF nu au avut curajul să propună revenirea la cel clasic. Nici măcar domnul Dumitru Drăgănescu, care e reprezentantul echipelor de Liga a V-a în Comitetul Executiv al AJF, nu s-a ridicat să propună o altă formulă, ca să fie votată de delegaţi şi să fie implementată din sezonul viitor. Nu am înţeles atitudinea lui, mai ales că sunt convins că nu i-a interzis nimeni din cadrul AJF să propună ceva. Concluzia este aceea că delegaţii sunt mulţumiţi cu sistemul play-off / play-out, iar eu îi rog pe această cale să nu mai apară prin ziare cu declaraţii contrare. Am rămas singurul care şi-a susţinut punctul de vedere, dar şi asta a fost inutil. Dacă aş fi ştiut că e obligatoriu ca propunerile privind modificarea sistemului competiţional să fie făcute cu cel puţin 30 de zile înainte de Adunarea Generală Ordinară, aş fi trimis eu însumi o adresă către AJF, iar discuţiile ar fi intrat automat pe ordinea de zi”, a răbufnit Dinucu.

„Sistemul cu play-off şi play-out în Liga a V-a încurajează non-valoarea şi non-combatul”

Preşedintele-jucător de la Victoria Fumureni a explicat şi motivele care l-au determinat să considere că sistemul de desfăşuare a Ligii a V-a nu este cel potrivit. „Liga a V-a nu e un eşalon de performanţă, aici nu se joacă pe bani, ci de plăcere, nu retrogradează nimeni, iar sistemul cu play-off şi play-out nu reflectă realitatea sportivă din teren, ci dimpotrivă, încurajează non-valoarea şi non-combatul. Eu, în numele echipei pe care o reprezint, aş putea, de exemplu, să anunţ că nu mă prezint la următoarele două etape, cu Inter Lăpuşata şi Unirea Laloşu, deoarece nu mă interesează meciurile acelea. Scap şi de vreo amendă, iar în plus nici nu mai cheltui banii pe deplasări sau pe barem. Multe echipe de la nivelul Ligii a V-a au apelat la această metodă, când n-au avut chef să joace. Şi aş fi pe deplin îndreptăţit să solicit să nu joc, din moment ce echipa mea mai are de disputat doar două partide care contează, cu Luceafărul Pesceana şi CS Guşoeni. Apoi, celălalt motiv care evidenţiază faptul că sistemul actual nu este oportun este legat de faptul că, în a doua fază a campionatului, unele echipe vor fi nevoite să efectueze deplasări extrem de lungi, ca la nivelul Ligii a IV-a. Mai mult decât atât, nu înţeleg cum este posibil ca o echipă din play-out-ul seriilor a III-a şi a IV-a din Liga a V-a să joace în total 28 de meciuri (cu deplasări foarte lungi), pe când una din Seria Nord a Ligii a IV-a, unde sunt doar 14 echipe, iar aria este mai restrânsă, să dispute doar 26 !!! Oare cine are puterea financiară mai mare?”, s-a întrebat, retoric, Iulian Dinucu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550