Oficialii de la Olteţul Zătreni au fost primii din fotbalul judeţean care au vizat carnetele de legitimare ale jucătorilor la AJF Vâlcea. Echipa pregătită de Nicolae Vîlcu a realizat totodată şi primul transfer din pauza competiţională. Astfel, din primăvară, la formaţia din Zătreni va evolua şi Alin Stoica (de la Ştiinţa Grădiştea). Cea de-a doua achiziţie a trupei din sudul judeţului va fi Ionuţ Iordache, care provine de la Unirea Laloşu, rivala pentru supremaţie din Seria a IV-a de la „Onoare”. „În ziua în care am fost prezent la secretariatul AJF pentru a viza legitimaţiile jucătorilor pentru anul 2014 trebuia să mă întâlnesc cu «Măru’» (n.r.: Marian Leonardo Ion, finanţatorul echipei din Laloşu), pentru a pune la punct şi acest transfer. El m-a anunţat însă că are nişte probleme personale, aşa că nu a mai putut să vină la Rm. Vâlcea. În aceste condiţii, a rămas ca însuşi jucătorul să meargă la Laloşu pentru a-şi lua actele, după care vom putea perfecta şi acest transfer. Mutarea este doar o chestiune de zile, deoarece «Măru’» şi-a dat deja acordul pentru ca Ionuţ Iordache să revină la Zătreni. Pe de altă parte, am reuşit ca în această iarnă să-l reactivăm şi pe unul dintre vechii componenţi ai lotului. Este vorba de Ionuţ Petrescu, care era accidentat”, a explicat Vâlcu.
În ceea ce priveşte pregătirile din această perioadă a anului, Nicolae Vîlcu a menţionat că, din cauza zăpezii, a fost nevoit să anuleze antrenamentul de la finele săptămânii trecute. „La Zătreni, stratul de zăpadă atinge 60 de centimetri. În aceste condiţii, a fost aproape imposibil să intrăm pe terenul de fotbal. Ne vom reuni din nou duminica asta, iar dacă nici acum nu vom putea face antrenamente pe stadion, am de gând să-i pune pe jucători să facă nişte alergări uşoare pe marginea drumului, pentru a fi puşi la punct măcar cu pregătirea fizică. Cât despre posibilele amicale, nu avem unde să jucăm, pentru că e prea mare zăpada, aşa că va trebui să aşteptăm să se topească. Mai mult ca sigur, nu vom putea juca niciun meci până în a doua jumătate a lunii februarie”, a conchis Vîlcu. (N.C.)
↧
Ionuţ Iordache, Alin Stoica şi Ionuţ Petrescu, noutăţile pentru play-off din trupa lui Nicolae Vîlcu
↧