Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Arbitrul Alin Croitoru, prima achiziţie a echipei AS Mihăeşti

$
0
0

Cu prilejul primei întâlniri a echipei AS Mihăeşti din acest an, care a avut loc duminică, 19 ianuarie, Marinel Mazilu i-a avut la dispoziţie şi pe câţiva dintre jucătorii pe care vrea să-i transfere din 2014. Potrivit afirmaţiilor sale, printre noutăţile certe s-ar putea număra şi arbitrul de centru Alin Croitoru. „Ne-am propus să-l transferăm la noi în această iarnă, deoarece postul de fundaş stânga este deficitar. Alin Croitoru este originar din Mihăeşti şi poate să joace fără probleme la noi, deoarece nu mai arbitrează la Liga a V-a. El va mai conduce doar meciuri în Ligile a III-a şi a IV-a. Singura problemă ar fi aceea că nu va fi prezent la toate meciurile noastre din campionat, deoarece s-ar putea să mai fie delegat duminica, la juniori-republicani. Oricum, cred că Alin ne va ajuta foarte mult în ultima parte a acestui campionat. Ştiu ce poate ca fotbalist deoarece am mai jucat cu el în echipă la Lăpuşata”, a explicat Mazilu.

Transferul lui Ion Ilinescu, de la Topologul Galicea, a picat

Odată cu posibila venire a lui Alin Croitoru, oficialii AS Mihăeşti vor „acoperi” postul de fundaş stânga. Iniţial, mutarea pe care antrenorul-jucător Marinel Mazilu a vrut s-o facă a fost aducerea lui Ion Ilinescu, de la Topologul Galicea. „Nu-l vom mai lua pe Ilinescu, chiar dacă el vroia să joace la noi, deoarece oficialii de la Galicea nu vor să-i dea drumul din postura de jucător liber de contract. În caz contrar, nu suntem dispuşi să-i plătim grila de transfer. De aceea l-am şi contactat pe Alin Croitoru, care evoluează tot pe postul de fundaş stânga”, a concluzionat Mazilu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550