Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

După ce a înscris de două ori consecutiv câte patru goluri, Cosmin Văcaru n-a mai reuşit acum „decât” un hat-trick

$
0
0

AS MIHĂEŞTI – VIITORUL BUNEŞTI 5-2

* Marinel Mazilu & Co. au fost conduşi cu 2-0 în minutul 10, dar s-au impus apoi fără probleme

AS Mihăeşti a trecut cu brio peste încă un hop în actualul sezon al Ligii a V-a. Duminica trecută, echipa primarului Constantin Bărzăgeanu s-a impus şi în faţa celor de la Viitorul Buneşti, cu scorul de 5-2. Prima întrebare care merită pusă, câte goluri a dat Văcaru? Iar asta pentru că, în precedentele două partide ale mihăeştenilor, experimentatul fotbalist şi-a trecut în cont câte patru „boabe”. De această dată, golgheterul echipei din Mihăeşti nu a mai înscris decât de trei ori, motiv pentru antrenorul-jucător Marinel Mazilu de a-l „taxa” prieteneşte: „I-am spus clar că sunt dezamăgit pentru că nu şi-a făcut norma!”.
Lăsând de-o parte gluma, trebuie menţionat faptul că meciul de sâmbăta trecută a început cum nu se putea mai prost pentru AS Mihăeşti. În minutul 10, Viitorul Buneşti conducea surprinzător cu 2-0! „Am intrat puţin cam deconcentraţi pe teren, iar asta s-a văzut. În secunda 10, am ratat o ocazie mare cât roata careului, după ce un jucător de-al nostru a scăpat singur cu portarul advers. În minutul 1, un adversar a prins un şut imparabil, iar mingea s-a dus glonţ în poartă. Din păcate, în ultimele patru meciuri, numai goluri din astea de kinogramă am luat, pe care le vezi doar pe la genericele Eurosport. Ca să nu mai zic că, în minutul 10, un fundaş de-al nostru a vrut să degajeze mingea, dar aceasta l-a lovit pe un atacant de la Buneşti. Balonul a ricoşat tot la adversar, care a rămas singur cu portarul nostru şi a mărit diferenţa la 2-0. Abia la acest scor ne-am trezit şi am început să jucăm fotbal cu adevărat. Până la pauză, am restabilit şi egalitatea, prin golurile marcate de Laurenţiu Popescu şi Cosmin Văcaru. În repriza secundă, după alte două goluri ale lui Văcaru, ne-am desprins la 4-2, iar scorul final a fost stabilit de Ciprian Cruceru”, a spus Mazilu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550