Unirea Tomşani – Forestierul Romani 7-0
Ultimele rezultate înregistrate în meciurile amicale şi oficiale le-au dat aripi celor de la Unirea Tomşani, care visează cu ochi mari la o calificarea în sferturile fazei judeţene a Cupei României. În ultimul meci din această competiţie, trupa pregătită de Dragoş Dumitrescu s-a impus cu scorul de 7-0 împotriva formaţiei Forestierul Romani, prin golurile înscrise de Nicolae Buniţă, Daniel Tomescu, Silviu Smedescu (două), Dragoş Dumitrescu (două) şi Claudiu Miuţă. Potrivit preşedintelului Mihai Diaconescu, acest meci a reprezentat „încălzirea gleznelor jucătorilor săi”, în vederea debutului în Liga a IV-a, care va avea loc week-end-ul acesta, cu FC Băbeni, una dintre cele mai puternice competitoare ale judeţului. „De abia aşteptăm să înceapă campionatul, un prilej de sărbătoare pentru comunitatea din Tomşani. Vrem să facem o figură cât mai frumoasă în Liga a IV-a”, a precizat Mihai Diaconescu. (L.C.)