Aflată la primul sezon în fotbalul judeţean, echipa AS Râmnicu Vâlcea 2016, care s-a înfiinţat vara trecută, din iniţiativa lui Florin Iulian Dinucu, s-a comportat mai mult decât excelent în Liga a V-a, şi a terminat turul pe primul loc în Seria Nord. Campionii de iarnă au petrecut pe cinste la banchetul de final de an din urmă cu două săptămâni, iar acum, în apropiere de Crăciun, se pregătesc să revină, din nou, în iarbă. De această dată, pentru un meci cu adevărat de gală, din şaisprezecimile Cupei României – faza judeţeană. Dinucu şi colegii săi vor înfrunta, duminică, 18 decembrie, de la ora 12.00, pe teren propriu, echipa AS Băile Olăneşti, una dintre protagonistele Seriei Est din Liga a IV-a, unde ocupă locul 2 după primele 16 etape din sezonul regulat.
Florin Dinucu, preşedinte AS Rm. Vâlcea 2016: „Am rămas surprins să aflu că sunt unii oameni care vor să ne destructurăm în această iarnă!”
După ce, în ultima perioadă, au apărut unele zvonuri potrivit cărora câţiva jucători de la AS Rm. Vâlcea 2016 ar urma să părăsească trupa în pauza de iarnă, preşedintele Florin Dinucu a ţinut să infirme această posibilitate. „Suntem o echipă frumoasă, iar atmosfera din lot este una excelentă. De aceea, am rămas surprins să aflu că sunt unii oameni care vor să ne destructurăm în această iarnă, să ne desfiinţăm. Duşmanii noştri probabil că nu se aşteptau să fim atât de sus în clasament, să devenim campioni de iarnă! De aceea, ţin să le transmit tuturor că «nu mor caii când vor câinii», cum se spune, şi că vom continua în aceeaşi formulă şi în retur. Nu vreau să atac vreo echipă anume cu această afirmaţie, să nu se înţeleagă ceva greşit”, a subliniat Dinucu, iar apoi a adăugat: „Îi aşteptăm pe toţi cei care ne critică şi ne anunţă sfârşitul să fie prezenţi pe 18 decembrie, la meciul nostru cu AS Băile Olăneşti, din 16-imile Cupa României. Toţi cei ce nu mai evoluează în această competiţie au invitaţii gratis din partea noastră, la partida din week-end. Îi aşteptăm la Budeşti şi chiar le mulţumim anticipat pentru prezenţă. Sper să nu spună toţi că au fost să taie porcii!”. (N.C.)