Quantcast
Channel: Liga V – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550

Forestierul Romani, noua lideră din Seria Nord a Ligii a V-a

$
0
0

Dumitru Draganescu1Sâmbăta trecută, Forestierul Romani a câştigat fără emoţii meciul pe care l-a susţinut în deplasare, la Prim Stroeşti. Fotbaliştii lui Dumitru Drăgănescu s-au impus cu scorul de 4-1 (după 2-0, la pauză), Mihai Buga şi Ionuţ Luţescu reuşind câte o „dublă” pentru echipa învingătoare. În urma acestui rezultat, horezenii au urcat în fruntea clasamentului Seriei Nord din Liga a V-a, pentru că fosta lideră, Athletico Rm. Vâlcea, a pierdut surprinzător la Măgura Slătioara (3-4). „Am fi fost lideri detaşaţi în acest moment, dacă ne-ar fi lăsat arbitrii să jucăm şi meciul din etapa a III-a, de la Athletico Rm. Vâlcea, când am pierdut la «masa verde», deoarece n-am avut pe legitimaţiile jucătorilor şi semnătura medicului. Aveam ştampila şi parafa, dar doctorul uitase să semneze. I-am spus atunci arbitrului (n.r: Marius Dincă) să ne aştepte câteva minute până să mergem să semnăm legitimaţiile de joc, pentru că medicul era în Râmnic, dar acesta nu a fost de acord”, a declarat Dumitru Drăgănescu, preşedintele şi fondatorul echipei Forestierul Romani.

După ce a terminat pe locul 8 anul trecut, Forestierul Romani se află în prezent în fruntea clasamentului şi şi-a anunţat intenţia de a se bate, în premieră, pentru titlul de campioană, ceea ce înseamnă că acesta ar putea fi cel mai bun sezon din istorie al formaţiei horezene.

Dumitru Drăgănescu, preşedinte Forestierul Romani:
„În următoarea perioadă, vor începe lucrările de împrejmuire a terenului de la Romani”

Dumitru Drăgănescu a răspuns acuzaţiilor formulate de Florin Dinucu (preşedinte la AS Rm. Vâlcea 2016), după meciul direct din urmă cu două săptămâni. Fondatorul echipei Forestierul a afirmat că baza sportivă de la Romani îndeplineşte aproape toate condiţiile pentru a fi organizate meciuri la nivelul Ligii a V-a. Singura excepţie ar fi lipsa unui gard împrejmuitor. Drăgănescu a spus că va regla însă lucrurile şi din acest punct de vedere, în perioada următoare. „Terenul de la Romani a fost împrejmuit de două ori până acum, dar plasa de sârmă a fost furată. Le-am arătat celor de la AS Rm. Vâlcea 2016 ţevile de care era prins gardul. În acest moment, terenul mai e împrejmuit doar pe două laturi şi puţin spre partea dinspre drum. În următoarele zile, voi începe să-l împrejmuiesc în întregime, astfel încât să nu mai avem probleme pe viitor. În rest, terenul e regulamentar, mă refer la dimensiunile suprafeţei de joc şi ale porţilor. Am făcut tot ce-am putut omeneşte pentru a fi în regulă cu stadionul. Până la urmă, sunt singurul susţinător al acestei echipe, nu mă ajută nimeni, o ţin din propriul meu buzunar, pentru că fotbalul e plăcerea mea. Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, mi-a spus că mă va ajuta şi el să fiu în regulă cu gardul împrejmuitor, dacă voi mai avea nevoie de scânduri”, a subliniat Drăgănescu. (N.C.)


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1550